Eveniment
Un autocar în care erau 44 de pasageri a luat foc între Sebeș și Sibiu
Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc marţi dimineaţa, pe autostrada A1, între Sebeş şi Sibiu, însă călătorii au reuşit să coboare la timp şi nicio persoană nu este rănită, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu, transmite Agerpres.
„Incendiu autocar pe autostrada A1, km 276, sensul de mers Sebeş – Sibiu, fără victime. În jurul orei 5,00, pompierii militari din cadrul Staţiei Miercurea Sibiului şi Punctului de lucru Sălişte au fost solicitaţi să intervină de urgenţă pe autostrada A1, km 276, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la un autocar ce transporta circa 44 de pasageri. La faţa locului s-au mobilizat 3 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, precum şi un echipaj SMURD. Pasagerii s-au autoevacuat înainte de sosirea forţelor”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Alina Voina.
Potrivit sursei citate, autocarul care venea din Franţa a ars în totalitate, din cauza unui scurtcircuit electric.