Eveniment
Un bărbat a sfârșit în mod tragic în casa liftului
Sfârșit tragic pentru un bărbat din Botoșani, de 45 de ani, care a murit după ce a căzut de la etajul 10 căzând în gol după ce s-a cățărat pe cablurile de la lift.
Caz tragic în municipiul Botoșani unde un bărbat de 45 de ani a fost găsit fără suflare de un muncitor care venise să repare un lift. Victima ar fi căzut în gol de la mare înălțime.
Din informațiile oferite de presa locală, bărbatul locuia la etajul 10 al unui bloc turn, împreună cu mama și fratele său. Era cunoscut ca o persoană care consuma adesea alcool și obișnuia să se manifeste într-un mod agresiv cu cei din jur. Jurnaliștii de la Botoșăneanul.ro spun că bărbatul era atras de senzații tari și extrem de periculoase. Vecinii afirmă că acesta deschidea ușile liftului folosindu-se de o șurubelniță, apoi urca pe cabluri de la un etaj la altul, asemenea unui ”Spiderman”.
Din păcate, se pare că individul ar fi încercat din nou să se urce pe cablurile de la lift. Omenii care locuiesc în bloc au constatat, joi, din nou, că liftul nu funcționează și au solicitat sprijin din partea firmei care asigură mentenanța. Un bărbat venit să verifice situația l-a găsit pe acesta la parter, mort în casa liftului. Sursa citată notează că, cel mai probabil, noaptea trecută a urcat la etajul 10, a deschis ușile liftului, iar apoi s-a prăbușit în gol.
La fața locului a ajuns rapid un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță dar era prea târziu pentru a se mai face ceva pentru victimă.