Eveniment
Un bucureștean, prins conducând cu 210 km/h
Un bucureștean a fost amendat și lăsat fără permis la Sibiu pentru că conducea cu 210 km/h pe autostradă.
Polițiștii sibieni au acționat în week-end în sistem „cascadă” pe autostrada A1 Sibiu – Deva pentru a-i depista pe șoferii care nu respectă regulile de circulație. Au fost aplicate amenzi în valoare totală de 48.000 de lei, iar nouăsprezece șofer au fost lăsați fără permis. Cu această ocazie, a fost depistat și un bucureștean care gonea cu 210 km/h pe A1. „În cursul zilei de 4 martie a.c., polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva au desfășurat activități specifice pentru prevenirea și combaterea încălcării normelor legale privind circulația rutieră pe A1”, a spus Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu,
Polițiștii rutieri au controlat 125 de autovehicule și au aplicat 120 de sancțiuni contravenționale în valoare de 48.000 de lei. 19 permise de conducere au fost reținute, dintre care 12 pentru depășirea limitei de viteză admise, 5 pentru conducere sub influența alcoolului (valori de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat), 1 pentru conducere pe sens opus și 1 pentru alte abateri.