Politică

Un condamnat penal a fost numit președinte al PER Olt

Fostul viceprimar al Slatinei condamnat la închisoare cu executare pentru fapte de corupție, Gabriel Diaconu, și-a găsit și un partid politic din partea căruia să candideze la funcția de primar al Slatinei. El a fost numit președinte interimar al organizației județene a Partidului Ecologist Român
Fostul viceprimar al Slatinei în primul mandat de primar al lui Darius Vâlcov, Gabriel Diaconu, a fost numit președinte interimar al PER Olt începând cu data de 1 iulie 2020, printr-o decizie semnată de președintele partidului, Dănuț Pop.

Gabriel Diaconu, primul viceprimar al Slatinei din mandatul de primar al lui Darius Vâlcov, a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare, în 2012, de Curtea de Apel Craiova, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată. Potrivit rechizitoriului Direcţiei Naţional Anticorupţie (DNA), în perioada august 2004 – martie 2006, Diaconu a atribuit în mod nelegal şi arbitrar un număr de 18 contracte de efectuare de lucrări publice. Iniţial, Diaconu fusese condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare de către Judecătoria Slatina, însă, în urma recursului procurorilor DNA, magistraţii din Craiova au dispus executarea celor patru ani în regim de detenţie.

Diaconu a fost eliberat în 2015, după ce şi-a ispăşit pedeapsa în penitenciarele din Craiova, Târgu Jiu şi Drobeta Turnu Severin. Între timp, a expirat și perioada în care el a avut interdicție să își exercite dreptul la vot și dreptul de a fi ales în funcții publice.
 

Vizualizări: 209

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: