Politică
Un europarlamentar român vrea lege europeană anti fake-news
Europarlamentarul Daciana Sârbu, soția fostului premier Victor Ponta, a interpelat Comisia Europeană, în data de 20 noiembrie, cu privire la posibilitatea creării unei legislații la nivelul UE pentru combaterea știrilor false.
“Alegerile europene din 2019 sunt amenințate de existența știrilor false – așa-numitele „fake news”. Comisia a amenințat, încă din aprilie 2018, că va legifera împotriva acestei practici dacă propunerea sa de cod de conduită destinată giganților internetului nu este acceptată. În cele din urmă, propunerea a fost acceptată, iar prevederile ei servesc o serie de obiective concrete, mai degrabă oportune. Acest lucru nu împiedică însă Comisia să inițieze o lege „anti fake news”. S-au făcut deja apeluri în favoarea unei astfel de legi, iar directorul general al Uniunii Europene de Radio și Televiziune a evocat recent necesitatea raportului pe care l-a prezentat pentru o eventuală legislație de combatere a știrilor false”, susține aceasta.
Daciana Sârbu întreabă Comisia în ce ce circumstanțe ar considera necesară o lege de combatere a știrilor false, cum ar justifica subsidiaritatea unei astfel de legi, cu atât mai mult cu cât sistemul electoral este la alegerea statelor membreși ce garanții concrete ar oferi Comisia pentru libertatea de exprimare și împotriva controlului politic al informațiilor.