Justiție

Un fost ministru al Energiei merge la pușcărie

Fostul ministru al Energiei Constantin Niţă se întoarce în penitenciar, unde are de executat un rest de pedeapsă de trei ani şi jumătate închisoare pentru trafic de influenţă, în urma unei decizii definitive a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În mai 2017, Constantin Niţă a fost condamnat în primă instanţă, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la patru ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, într-un dosar în care este acuzat de DNA că ar fi primit bani de la omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu.

Sentinţa a fost menţinută la apel în iunie 2018, iar Constantin Niţă a fost dus la penitenciar, unde a executat şase luni, fiind eliberat în decembrie 2018, după ce Curtea Constituţională a dispus rejudecarea unor dosare de corupţie, pe motiv de nelegalitate a compunerii completurilor de la Instanţa supremă.

După ce a fost eliberat în baza deciziilor Curţii Constituţionale alături de alţi oameni importanţi acuzaţi de corupţie, Constantin Niţă a introdus o cale extraordinară de atac - contestaţia în anulare, obţinând rejudecarea apelului.

Vineri, un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă i-a admis apelul lui Niţă doar cu privire la confiscarea unor sume de bani şi interzicerea exercitării unor drepturi civile, însă a păstrat condamnarea de patru ani, din care a fost scăzută perioada de şase luni deja executată.

"Admite apelul formulat de inculpatul Niţă Constantin împotriva sentinţei penale nr. 305 din data de 26 mai 2017 pronunţată de ICCJ în dosarul nr. 2312/1/2016. Desfiinţează, în parte, sentinţa atacată şi, rejudecând: Înlătură din conţinutul pedepselor complementare şi accesorii aplicate inculpatului interzicerea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.g, k din Codul penal. Înlătură dispoziţia privind confiscarea de la inculpat a sumei de 30.000 euro. Menţine măsura sechestrului asigurător, dispusă prin ordonanţa nr. 961/P/2015 din data de 09.06.2016 a DNA, până la concurenţa sumei de 303.118 lei. Înlătură dispoziţia privind plata cheltuielilor judiciare din cauţiunea în valoare de 150.000 lei, instituită prin ordonanţa nr. 961/P/2015 din 04.05.2016, cât şi dispoziţia privind restituirea sumei de 132.000 lei din cuantumul cauţiunii. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului Niţă Constantin perioada executată de la data de 28 iunie 2018 la 19 decembrie 2018. Menţine restul dispoziţiilor din sentinţa apelată care nu sunt contrare prezentei decizii. II. Respinge, ca nefondat, apelul formulat de DNA împotriva aceleiaşi sentinţe. Definitivă", se arată în decizia instanţei.

În consecinţă, Constantin Niţă se întoarce în penitenciar, pentru a executa restul de pedeapsă de trei ani şi jumătate închisoare.

Potrivit DNA, în cursul anului 2013, Niţă i-a solicitat omului de afaceri Tiberiu Urdăreanu un comision de 5% din valoarea unui contract încheiat de firma acestuia, UTI, cu Primăria Iaşi.

Niţă ar fi intermediat o întâlnire între Urdăreanu şi fostul primar Gheorghe Nichita în schimbul unui comision de 5% din valoarea contractului. Banii din comision urmau să îi fie remişi lui Niţă în două forme - parţial în numerar şi parţial printr-un contract de consultanţă fictiv, încheiat cu o persoană de încredere din anturajul fostului ministru.

''În consecinţă, la data de 21 iulie 2013, Niţă Constantin a primit 30.000 euro de la omul de afaceri în incinta unui restaurant libanez dintr-un hotel din Bucureşti. De asemenea, la solicitarea lui Niţă Constantin, a fost contactată persoana de încredere a acestuia, care a propus încheierea unui contract de consultanţă cu o anumită firmă, la preţul de 5.000 euro + TVA/lună, care a şi fost semnat la data de 2 mai 2013. În baza acestui contract fictiv (serviciile facturate nefiind, în fapt, prestate de firmă), reprezentanţii omului de afaceri au remis firmei indicate de Niţă Constantin, prin intermediul acestui mecanism, suma totală de 303.118 lei, în tranşe lunare, în perioada mai 2013 - iunie 2014'', susţineau procurorii.

Vizualizări: 439

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: