Eveniment
Un mecanic auto român din Spania i-a furat proteza din gura unui client
Un mecanic român a fost arestat după ce a lovit un client și i-a furat mașina, nemulțumit că nu i-a plătit lucrarea așa cum au convenit. Mai mult, românul a mai luat și o „pradă de război“: proteza dentară a clientului său.
Un român în vârstă de 39 de ani a fost arestat de Poliția Națională după o scenă șocantă petrecută într-un atelier mecanic din Logroño,Spania.
Românul, de profesie mecanic, s-a întâlnit cu un client căruia îi vopsise o dubă, serviciu pentru care acesta din urmă nu plătise în totalitate. Numai că omul nu ar fi fost mulțumit de serviciile de vopsitorie prestate de român, așa că nu a mai dorit să respecte înțelegerea. Văzând că bărbatul nu are nicio intenție de a achita în totalitate suma de 1.600 de euro convenită pentru serviciile prestate, mecanicul a decis să își facă singur dreptate.
I-a băgat mâna în gură clientului, scoțând o proteză dentară și l-a forțat să iasă din vehicul în timp ce îl amenința și îl lovea în același timp. Apoi, fără alte menajamente, s-a urcat în vehiculul victimei și a fugit din atelier atât cu duba clientului cât și cu...proteza dentară, potrivit La Rioja.
În urma investigațiilor ulterioare efectuate de Poliția Judiciară, autorul evenimentelor semnalate a fost localizat și arestat, un bărbat de 39 de ani de naționalitate română și rezident în Logroño, care are deja două dosare la poliție, unul dintre ele pentru o infracțiune de lovire a unui vehicul.