Eveniment
Un român din Anglia și-a ucis soţia şi a dat foc casei
Comunitatea românească din Anglia a fost îngrozită la finalul săptămânii trecute de o crimă comisă de un român care şi-a omorât soţia şi a dat foc casei.
Ulterior comiterii oribilei crime acesta a mărturisit totul pe contul de Facebook al femeii. “Eu, azi, Georgian Constantin, zis Geani, i-am dat foc lui Valentina Cozma pentru ca m-a distrus în 20 de ani. M-a distrus înşelându-mă de zeci de ori cu diferiti oameni. Voi plăti în faţa legi pentru tot şi îmi asum faptele”, a scris acesta.
Crima pare să fi fost comisă din gelozie de bărbatul în vârstă de 42 de ani. Victima se numește Valentina Cozma și a fost găsită moartă după ce serviciile de urgență au fost chemate la un incendiu care a cuprins o casă din Stoke-on-Trent.
Rudele femeii decedate au confirmat moartea și au precizat și faptul că bărbatul acuzat a fugit și este căutat de poliţie. Serviciile de protecție socială au preluat în custodie copilul celor doi, un minor în vârstă de 16 ani.
Polițiștii îl caută acum pe soţul acesteia Constantin Georgian, despre care se crede că a plecat la Londra. Aceștia au făcut apel la ajutorul populaţiei pentru a-l găsi pe criminal.