Eveniment
Un tânăr s-a electrocutat cu undița
Autoritățile din Alba au intervenit în localitatea Șibot după ce un tânăr s-a electrocutat cu undița.
Un tânăr aflat duminică la pescuit la o baltă din comuna Şibot s-a electrocutat, după ce ar fi atins cu undiţa firele de tensiune ce tranzitează calea ferată din zonă, fiind stabilizat de un echipaj SMURD şi transportat la spitalul din Alba Iulia, scrie Agerpres.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, SMURD Cugir a intervenit pentru acordarea primului ajutor unei persoane electrocutate în zona bălţii Şibot, comuna Şibot, un tânăr în vârstă de aproximativ 19 ani.
"Victima este stabilă hemodinamic şi prezintă, la nivelul corpului, intrarea curentului prin membrul superior drept şi ieşirea prin membrul inferior drept. Acesteia i se acordă primul ajutor la faţa locului de către echipajul SMURD. Victima va fi transportată la UPU Alba Iulia, iar în tranzit spre spital va fi preluată de către un echipaj SAJ cu medic", au transmis reprezentanţii ISU Alba.