Externe
Unei prințese saudite i s-a spart apartamentul din Paris
O prinţesă saudită care nu mai pusese piciorul în vastul ei apartament parizian de la jumătatea lunii august l-a găsit la întoarcere, joi, golit de genţile, ceasurile, bijuteriile şi blănurile sale de lux. Valoarea totală a prejudiciului: cel puţin 600.000 de euro, informează AFP, scrie agerpres.
Pătrunderea făptăşului, sau făptaşilor, în acest vast apartament situat pe bulevardul Georges-V (arondismentul VIII), din apropierea faimosului Champs-Élysées, nu s-a făcut prin efracţie, a declarat vineri pentru AFP o sursă apropiată de caz, confirmând informaţii publicate de Le Parisien.
Circa treizeci de genţi Hermes, cu o valoare estimată la 10.000-30.000 de euro pe bucată, un ceas Cartier, dar şi mai multe bijuterii şi blănuri au dispărut.
„Prejudiciul total nu a fost încă stabilit”, a adăugat sursa citată.
Victima, în vârstă de 47 de ani, a fost internată în stare de şoc şi nu a putut fi audiată deocamdată de anchetatorii francezi.