Eveniment
Universitatea București suspenda cursurile pînă pe 29 martie
Universitatea din București suspendă cursurile față în față până pe 29 martie și continuă activitatea online, din cauza noului coronavirus. Decizia a fost luată astăzi, în Consiliul de Administrație al Universității, a declarat pentru Edupedu.ro purtătorul de cuvânt al Universității, Mirabela Amarandei.
Decizia este de suspendare a cursurilor față în față, la Universitatea din București, se aplică începând de astăzi, de la ora 14:00, și până pe 29 martie, cu posibilitatea de prelungire.