Sport
Universitatea Craiova s-a impus în fața Rapidului
Meciul dintre Universitatea Craiova și Rapid, programat în seara de paște s-a încheiat cu victoria oltenilor cu scorul de 3-1. Partida a contat pentru etapa a 4-a din play-off-ul Superligii.
Meciul dintre Universitatea Craiova și Rapid București s-a jucat duminică seară, în cadrul etapei a patra a play-off-ului din Superliga, pe Stadionul „Ion Oblemenco” din Bănie, iar oltenii au învins cu scorul de 3-1, după golurile marcate de către Cîmpanu (min. 38), Markovic (min. 82), respectiv Roguljic (min. 90+2). Pentru giuleșteni a înscris Dugandzic, din penalty (min. 31).
În minutul 14 al acestei întâlniri, Valentin Costache, extrema stânga în vârstă de 24 de ani de la Rapid București, l-a faultat dur pe Ștefan Vlădoiu, fundașul dreapta în vârstă de 24 de ani de la Universitatea Craiova. Giuleșteanul a avut o intrare prin alunecare du talpa direct pe glezna jucătorului advers.
Valentin Costache avea deja un cartonaș galben încasat în minutul 7, în urma unui fault asupra lui Alexandru Cîmpanu. După ce l-a faultat brutal pe Ștefan Vlădoiu, arbitrul Radu Petrescu i-a arătat și cel de-al doilea cartonaș galben și l-a trimis la vestiare pe jucătorul lui Adrian Mutu.
Giuleștenii au deschis scorul în minutul 31, după ce atacantul croat în vârstă de 29 de ani de la Rapid, Marko Dugandzic, a transformat fără probleme o lovitură de la 11 metri acordată în urma unui henț în careu comis de către Alexandru Crețu, mijlocașul defensiv în vârstă de 30 de ani al oltenilor.
În minutul 38 al acestei întâlniri, extrema dreapta în vârstă de 22 de ani de la Universitatea Craiova, Alex Cîmpanu, a fost autorul unui gol de senzație.
Au urmat alte două goluri ale oltenilor, prin Jovan Markovic (min. 82), respectiv Ante Roguljic (min. 90+2).
Victoria a constituit un succes categoric pentru formația lui Eugen Neagoe, în fața formației din Giulești care rămâne fără victorie de șapte meciuri.