Stil de viață
UNTOLD se mută în Dubai, în februarie 2024
UNTOLD, brand românesc născut la Cluj, se pregătește să-și facă mult așteptatul debut și în Dubai, în luna februarie 2024, în una din impresionantele atracții ale orașului, Expo City Dubai.
UNTOLD devine partenerul cheie în entertainment al orașului Dubai, cea mai futuristică și inovativă destinație din lume. Epicentrul cultural și al divertismentului exclusivist din întreaga lume, Dubai reprezintă un pas de proporții pentru orice brand cu viziune globală.
UNTOLD Dubai promite să revoluționeze industria de divertisment și să devină un nou simbol al acestui oraș remarcabil. Festivalul va transforma Expo City din Dubai într-un paradis al diversității muzicale și culturale, oferind o experiență completă.
Faimosul Expo City Dubai va deveni casa UNTOLD Dubai, oferind fanilor o experiență care va reflecta energia și identitatea orașului. Atunci când combini Dubai – casa celui mai mare hub internațional și destinația turistică exclusivistă a lumii, Dubai Expo City – atracție turistică cu peste 24 de milioane de vizitatori în primele șase luni de la deschidere, precum și festivalul UNTOLD, rezultatul este unul singur: o experiență memorabilă de festival.
"Găzduirea unui eveniment de asemenea amploare precum UNTOLD, la Expo City Dubai, e alegerea perfectă pentru noi. Astfel, putem arăta întregii lumi valoarea și capacitatea orașului nostru, care poate organiza un mega-festival. Festivalul UNTOLD ne întărește poziția de hub internațional de evenimente și ambiția liderului nostru vizionar de a face din Dubai cea mai bună destinație din lume pe toate planurile: pentru a trăi aici, pentru a veni în vizită sau pentru a lucra. Divertismentul și muzica unesc oamenii și suntem fericiți că putem crea o astfel de experiență aici pentru cele peste 200 de naționalități care locuiesc în Dubai și pentru care Dubai este acasă. Suntem încântați de parteneriatul cu acest festival extraordinar, UNTOLD, și suntem convinși că împreună vom duce divertismentul la nivelul următor, vom crea experiențe live senzaționale, un mix multicultural uimitor și amintiri memorabile pentru toată lumea", a declarat Ahmed Al Khaja, CEO Dubai Festivals and Retail Establishment.