Stil de viață
Vedete care au devenit miliardari din investiții în IT
Sunt celebrii ca artiști cunoscuți pentru muzica lor sau pentru rolurile din filme, emisiuni sau seriale, dar sunt și antreprenori, devenind extrem de bogați.
Multe dintre celebritățile de la Hollywood au investit în ultimii ani în tehnologie iar unii dintre ei și-au triplat averile. Ashton Kutcher avea o avere de 30 de milioane de dolari, dar în ultimii opt ani a ajuns undeva la peste 250 de milioane de dolari, după ce a investit în companii cunoscute de tehnologie, precum Uber, Spotify sau Shazam. Numai la Skype a reușit să facă dintr-un milion de dolari, trei milioane.
Iar Ashton Kutcher este acum mai mult un antreprenor, decât un actor, pentru că nici nu a mai prea jucat în ultimii ani.
Fabuloasă este și povestea lui Snoop Dogg, care a făcut o investiție foarte bună în Statele Unite, unde s-a legalizat consumul de cannabis. Un startup pe care el l-a finanțat oferă soluții IT pentru cei care vând marijuana.
A acoperit astfel o piață foarte largă, într-un timp foarte scurt, oferă inclusiv servicii de livrare la domiciliu, iar presa de specialitate susține că Snoop Dogg ar putea deveni chiar miliardar de pe urma acestui business.