Sport
Vești bune în cantonamentul Universității Craiova
Universitatea Craiova a primit vești bune în contonament după ce Arlauskis și Roguljic au aflat că sunt apți, vestea rea a începutului de an fiind că accidentarea lui Baiaram e gravă și va lipsi o perioadă îndelungată.
Veștile bune pentru Universitatea vin dinspre Roguljic și Arlauskis. Ambii au trecut peste problemele medicale din ultima vreme și încă de când au venit în Turcia se antrenează normal, așa că vor fi la dispoziția lui Neagoe inclusiv în partidele de verificare.
Rămâne totuși problema legată de Ștefan Baiaram. Mijlocașul de 20 de ani a suferit o recidivă a accidentării la genunchi la meciul de Cupă cu FC Argeș, a ratat ultimele două meciuri din 2022, iar sâmbătă s-a operat la Barcelona. Iese astfel din schemă cel puțin 6 săptămâni, maximum 8.