Comunitate

Vijelii şi ploi torenţiale începând de miercuri

Meteorologii au emis o informare valabilă pentru perioada 14 august ora 9.00 – 16 august, ora 9.00, interval în care vor fi manifestări de instabilitate atmosferică şi cantităţi de apă însemnate.

Conform sursei citate, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi grindină. Astfel de fenomene vor fi mai frecvente la început în regiunile vestice şi nord-vestice, apoi aria lor se va extinde treptat şi în restul teritoriului.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 40-50 l/mp.

Pe parcursul zilei de miercuri, disconfortul termic şi canicula vor persista în sudul, estul şi centrul teritoriului.

Vizualizări: 453

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: