Comunitate

Vortexul polar a făcut prăpăd în România

Vremea rea, dezlănțuită, de la început de aprilie, a făcut prăpăd în mare parte din țară pentru că a nins ca în toiul iernii.

Ninsoarea, care în unele locuri din țară nu s-a oprit deloc în ultimele 15 ore, a provocat haos în trafic.  Mai multe vehicule grele au derapat, iar utilajele nu au mai avut loc să vină să curețe asfaltul.

În alte locuri, drumarii nu au intervenit eficient, pentru că au expirat contractele de deszăpezire.

Vântul puternic a lăsat multe localități fără curent. Tot din cauza vântului, manevrele în porturile de la Marea Neagră au fost suspendate.

Șoferii au alunecat pe șosele ca pe un patinoar

Cu cauciucurile la mașini schimbate pentru vară, unii șoferi au alunecat ca pe un patinoar pe șoselele acoperite de zăpadă. Alții, mai ghinionști, s-au răsturnat.

Acest episod de vreme severă, cu ninsori și vânt puternic, a fost determinat de o deplasare spre țara noastră a vortexului polar, un ciclon persistent și de mare anvergură de la polul nord. Aerul arctic, rece, s-a îndreptat spre centrul și sud-estul Europei. El a fost vinovat și de furtuna Mathis, care a lovit, printre altele, Anglia, Franța, Spania și Germania.

Continuă să ningă, iar la înălțime, la peste 1.400 de metri, vântul care va atinge viteze de peste 65 de kilometri pe oră, va viscoli zăpada, cum s-a întâmplat la Rânca, de exemplu.

Zăpada a creat probleme și în unele orașe. În Brașov, stratul de zăpada a ajuns la 14 centimetri și unele străzi s-au blocat. Au fost probleme mai ales pe străzile înguste din oraș.

Vizualizări: 49

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: