Eveniment

Vouchere cadou pentru Ziua Femeii 2023

Ziua Femeii 2023 reprezintă pentru angajatori o nouă ocazie cu care pot acorda vouchere cadou pentru angajate care pot primi tichete de până la 300 de lei.

Peste puțin mai mult de o săptămână, pe 8 Martie, la nivel mondial se sărbătorește Ziua Internațională a Femeii. În România, această dată vine cu multe cadouri pentru persoanele de sex feminin și, în unele cazuri, și cu vouchere consistente.

Încă din a doua jumătate a lunii decembrie a anului 2021, prin OUG 130/2021, a fost majorat plafonul până la care tichetele cadou oferite pentru ocaziile speciale sunt considerate netaxabile, de la 150 la 300 lei.

Ziua Femeii, care este sărbătorită pe 8 Martie, este printre puținele ocazii în care angajatorii din țara noastră pot acorda tichetele cadou potrivit regulilor reglementate în urmă cu doi ani de către guvernanți.

Conform ANAF, tichetele cadou până în valoarea de 300 de lei, acordate de firme strict salariaților lor, nu sunt supuse impozitului pe venit și contribuțiilor sociale obligatorii, potrivit Codului fiscal, dacă se emit doar: cu ocazia Zilei Femeii (8 Martie) pentru salariate; cu ocazia Paștelui, Crăciunului sau a altor sărbători similare ale altor culte religioase, atât pentru salariați, cât și pentru copiii lor; cu ocazia Zilei Copilului (1 Iunie) pentru cele oferite copiilor salariaților.

E important de precizat că orice sumă ce depășește acest plafon de 300 lei devine taxabilă, același lucru fiind valabil și dacă tichetele cadou sunt acordate în afara ocaziilor deja menționate.

Vizualizări: 42

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: