Administrație

Zeci de localități din România nu au primar

Sute de mii de români au rămas fără primar în ultimele luni, iar până în 2024 sunt șanse minime să fie organizate alegeri locale în zonele respective.

Un număr de 50 de comunități nu mai sunt reprezentate de primar iar Guvernul promite de trei luni că va rezolva această situație.

Conform legii, în termen de 90 de zile de la vacantarea postului de primar, Guvernul trebuie să stabilească data alegerilor pentru postul respectiv. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar situația ar putea rămâne neschimbată până la alegerile din 2024. „Pot să vă confirm că în cadrul ședinței de Guvern a fost prezentată informarea Autorității Electorale Permanente în legătură cu localitățile unde este nevoie de organizare de alegeri și, în perioada următoare, Guvernul își va anunța decizia. Decizia Guvernului va fi anunțată în momentul în care va fi luată. La momentul la care vorbim nu există o decizie concretă privind asumarea unei date legată de organizarea alegerilor pentru respectivele unități administrativ-teritoriale”, a precizat Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Pe lista localităților fără primar se află orașele Lugoj și Turceni, dar și Sectorul 5 din București.

Vizualizări: 33

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: