Eveniment

Acord UE privind extinderea energiei regenerabile

Ambasadorii statelor membre UE au ajuns la un acord cu privire la extinderea energiei regenerabile până în anul 2030, după ce Franţa a obţinut asigurări că energia nucleară va avea un rol mai important în tranziţia energetică şi astfel a renunţat la opoziţia sa de ultim moment.

În luna martie, negociatorii din UE au ajuns la un acord cu Parlamentul European privind extinderea energiei regenerabile până în 2030, oferind un mic rol şi pentru energia nucleară. Însă Franţa, care se bazează pe energie nucleară pentru cea mai mare parte a producţiei de electricitate, a presat Executivul comunitar să asigure un rol mai mare pentru energia nucleară în tranziţia energetică.

Vineri, ambasadorii tuturor celor 27 de state-membre şi-au exprimat sprijinul pentru acordul convenit cu Parlamentul European, pentru o directivă destinată creşterii, până la cel puţin 42,5%, a ponderii energiei din surse regenerabile în mixul energetic al UE, până la finele deceniului, înlocuind ţinta actuală de 32%.

Franţa a obţinut o mică modificare a acordului convenit cu Parlamentul European, prin recunoaşterea provocărilor cu care se va confrunta sectorul amoniacului în tranziţia de la gaze naturale la combustibili mai prietenoşi cu mediului. De asemenea, Comisia Europeană a emis o declaraţie în care subliniază importanţa energiei nucleare în îndeplinirea obiectivelor climatice ale blocului comunitar, recunoaştere cerută cu insistenţă de Franţa.

Vizualizări: 59

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: