Comunitate

Bradul din fulare a stârnit controverse

Primarul din Târgu Mureş, Soos Zoltan, a anunţat public faptul că "bradul" de Crăciun confecţionat din fulare tricotate, înalt de 10 metri, gândit de Asociaţia KULT Alternativ, care a fost amplasat în Piaţa Trandafirilor din centrul municipiului, va fi mutat în Cetatea Medievală, după ce a devenit un subiect intens de dispută între conducerea administraţiei publice locale, politicieni şi locuitorii oraşului.

"Bradul de Crăciun al oraşului este aici, în Piaţa Teatrului. Acesta este bradul nostru de Crăciun, îl puteţi vedea. Proiectul de la Ceasul cu Flori ('bradul' confecţionat din fulare croşetate, n.r.) nu este un pom de Crăciun, ci este o reclamă pentru un festival cultural. 'Bradul' a fost montat de oraş pentru proiectul festivalului cultural, însă Primăria a pus la dispoziţie doar spaţiul şi nu s-au cheltuit bani publici. Însă am auzit şi vocile oamenilor, indignarea unora şi înţelegem sensibilitatea situaţiei. Aşa că, astăzi, am luat decizia de a demonta din centrul oraşului reclama festivalului cultural", a anunţat primarul Soos Zoltan, pe Facebook.

După ce primele fotografii ale construcţiei au apărut în spaţiul public, iar politicienii şi societatea civilă au susţinut că aceasta este o "ironie" îndreptată împotriva tradiţiilor de Crăciun, o "bazaconie" făcută din preşuri sau "un cort al indienilor apaşi", conducerea oraşului şi Asociaţia KULT Alternativ au arătat că "bradul" din fulare tricotate ar urma să fie propus pentru intrarea în Cartea Recordurilor, prin faptul că ar fi format din cele mai multe piese de fular ajunse din cele mai multe ţări ale lumii, pentru un festival.

Preşedinta KULT Alternativ Kulturalis Fesztival, Annamaria Kadar, a declarat pentru AGERPRES că acest 'brad' de Crăciun tricotat manual îşi doreşte să unească indivizi şi comunităţi şi că se intenţionează ca municipiul Târgu Mureş să ajungă în Cartea Recordurilor, demersurile pentru nominalizare fiind în curs.

"Sunt 3.000 metri de fular din toată ţara şi de peste hotare, din Ecuador, Mongolia, Suedia, Austria, Germania, Statele Unite ale Americii. Deci din foarte multe locuri de unde am primit fulare. Bradul principal de Crăciun este în Piaţa Teatrului, aici (în Piaţa Trandafirilor, n.r.), este un loc alternativ, unde, de exemplu, acum doi sau trei ani a fost bradul Rotar Act. Deci o organizaţie civilă face ceva pentru oraş, într-un semn simbolic, brad făcut altfel (...) Acum mergem spre Guiness deoarece este foarte complicat. Avem un avocat care a consultat toate criteriile pe care trebuie să le avem în vedere şi discutăm cu reprezentanţii fiecărui stat pentru că vrem să doborâm recordul, bradul alcătuit din cele mai multe piese de fular ajunse din cele mai multe ţări ale lumii", a declarat Annamaria Kadar.

Ea a subliniat că acesta este un proiect apolitic şi un simbol de legătură a oamenilor prin sentimente şi poveşti.

KULT Alternativ Kulturalis Fesztival a lansat, în anul 2022, ideea ca mai multe persoane să tricoteze sau să croşeteze un fular de festival comun, format din piese cu lăţimea de 20 centimetri, care să fie expus public în luna decembrie, pe bradul de Crăciun al oraşului, la Ceasul cu Flori.

La această iniţiativă, a arătat Annamaria Kadar, s-au alăturat persoane fizice, familii, organizaţii civile, grupuri de dans, companii multinaţionale, firme mici şi mijlocii, grădiniţe, universităţi, asociaţii, primării şi personalităţi publice, formaţii din ţară şi de peste hotare, din Statele Unite ale Americii, Ecuador, Mongolia, Germania, Austria, Ungaria, Anglia, Suedia şi Danemarca.

Reacţiile la adresa "bradului" de Crăciun din fulare nu au întârziat să apară, administraţia oraşului fiind aspru criticată pentru construirea acestuia în locul tradiţionalului brad de Crăciun, care era amplasat anual la Ceasul cu Flori, fiind prezentate şi fotografii de arhivă cu acesta din anii '30.

Unii politicieni au susţinut că în loc de Moş Crăciun conducerea oraşului ar dori să îl aducă la Târgu Mureş pe "Winnetou şi indienii apaşi", în timp ce câteva familii au împodobit doi brăduţi şi i-au plasat la Ceasul cu Flori, lângă "bradul" din fulare.

Referitor la solicitările unor organizaţii civile, cu privire la autorizarea unei astfel de construcţii, Primăria Târgu Mureş a precizat că municipalitatea a încheiat un protocol de colaborare cu Asociaţia "Csutrinka", în data de 28.11.2023, prin care se pune la dispoziţie spaţiul de expunere din Piaţa Trandafirilor (Ceasul cu Flori).

"În baza acestui protocol Asociaţia urma să organizeze acţiunea 'Poveştile ne leagă', parte a evenimentelor desfăşurate de Festivalul Cultural Alternativ Kult. Protocolul încheiat respectă toate prevederile legale în vigoare iar organizatorii proiectului au fost informaţi cu privire la taxele si obligaţiile pe care le au, pentru buna desfăşurare a proiectului, inclusiv cele privind achitarea taxelor de mediatizare a evenimentului, conform prevederilor HCL nr. 481/2022. Organizatorii au obligaţia sa respecte prevederile legislaţiei, în caz contrar protocolul se consideră reziliat de drept", a precizat Primăria Târgu Mureş, la solicitarea Agerpres.

Vizualizări: 80

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: