Externe
Căldura crește numărul de șerpi și șobolani
Un zoolog din Roma spune că oraşul italian a devenit „o adevărată junglă”, pe fondul unei creşteri a prezenţei şerpilor, a viespilor orientale, a pescăruşilor şi a şobolanilor. Cauza ar fi o combinație de temperaturi ridicate şi a problemei persistente a oraşului cu gunoaiele.
Andrea Lunerti, care este bine cunoscut în Roma pentru capturarea animalelor periculoase, a declarat că primit sute de apeluri în această vară, în special cu privire la observarea şerpilor.
„Sunt mult mai multe apariţii de şerpi decât erau înainte. Populaţia de şerpi a crescut exponenţial în timpul iernii, deoarece temperatura a fost atât de ridicată. Ei nu ar fi supravieţuit dacă ar fi fost frig. Apoi au venit în oraş din mediul lor natural pentru că acolo sunt multe deşeuri alimentare, iar acolo unde sunt deşeuri alimentare sunt şobolani – principala lor pradă”, a spus Lunerti.
Cel mai frecvent tip de şarpe întâlnit în Roma este şarpele bici verde, deşi Lunerti a capturat şi patru vipere.
„Îi găseşti pe terase, în grădini, în clădiri şcolare”, a spus el. „A fost chiar unul agăţat de uşa cu grilaj a unui lift dintr-o clădire rezidenţială, provocând multă panică. Şerpii sunt foarte buni în a-şi găsi ascunzători în clădiri, aşteptând momentul potrivit pentru a ieşi şi a-şi vâna prada.”
Lunerti le cere interlocutorilor săi să îi trimită înregistrări video ale şerpilor, care îi permit să stabilească dacă aceştia sunt otrăvitori sau nu. „Dar chiar şi cei care nu sunt otrăvitori fac ravagii, pentru că îi panichează pe oameni, ceea ce îi determină să facă lucruri periculoase, cum ar fi să traverseze strada fără să se uite.”
Viespile orientale, o specie de viespe care a migrat din nordul Africii şi sud-estul Asiei, şi-au stabilit, de asemenea, o prezenţă puternică în Roma începând din 2021.
Iniţial, acestea au fost observate în cartierul Monteverde, dar cuiburile au început în curând să răsară în colţurile obloanelor ferestrelor, ale gurilor de ventilaţie, ale aparatelor de aer condiţionat şi chiar în crăpăturile monumentelor antice din centrul oraşului. Proliferarea lor a fost atribuită şi temperaturilor ridicate şi gunoaielor.