Stil de viață

Cât au câștigat clujenii după festivalul Untold

Peste 70 de milioane de euro au rămas în Cluj Napoca după festivalul UNTOLD, bani ce se vor regăsi în impozitele şi taxele locale. 

Este vorba de încasări pentru afacerile locale sau proprietari de apartamente, case şi pensiuni care au închiriat proprietăţile.

"La un prim calcul realizat în baza cifrelor estimate de organizatori şi partenerii comerciali ai festivalului, hotelieri locali, proprietari de restaurante, centre comerciale, etc, cei veniţi din afara judeţului Cluj au cheltuit, în medie, în cele 4 zile de festival, cel puţin 700 euro.

Aceşti bani au fost cheltuiţi pentru cazare, transport, mâncare, plimbări şi cumpărături în oraş. Acest lucru înseamnă o infuzie de capital în comunitatea locală de peste 70 milioane euro.

Banii cheltuiţi de cei care au venit la festivalul UNTOLD se vor regăsi în impozitele şi taxele locale, încasări pentru afacerile locale sau proprietari de apartamente, case şi pensiuni care au închiriat proprietăţile", au anunțat luni organizatorii festivalului UNTOLD.

Potrivit sursei citate, alte 1,8 milioane de euro sunt investite de UNTOLD în stadionul Cluj Arena, Parcul Central şi Sala Polivalentă.

Peste 420.000 de persoane și 250 de artiști au participat la ediția Untold din 2023

"Festivalul UNTOLD a scris istorie în 2023. Peste 420.000 de participanţi şi 250 de artişti au simţit şi trăit magia UNTOLD în cele 4 zile şi 4 nopţi de festival. Mulţi dintre participanţi au petrecut mai multe zile în Cluj-Napoca şi în împrejurimi înainte sau după unul dintre cele mai mari festivaluri din întreaga lume.

Organizatorii estimează că din totalul participanţilor 35% sunt din judeţul Cluj, urmat de Bucureşti, Timişoara şi restul ţării, iar peste 25% sunt oameni veniţi din străinătate, cu o creştere de 10% faţă de anii precedenţi.

 

Vizualizări: 76

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Stil de viață:

Citește și: