Eveniment

Cele mai noi gadgeturi, prezente la TechExpo 2023

Tehnologia viitorului a devenit deja parte din prezent iar cele mai noi gadgeturi, dar și unelte de ultimă generație, sunt expuse la Tech Expo care se desfășoară în aceste zile la București.

Deschiderea oficială a Tech Expo a avut loc vineri, 26 mai, ora 15:00, la Romexpo, Pavilion B1.

Bosch este prezentă cu unele dintre cele mai avansate tehnologii din domeniul motoarelor, inclusiv Kawasaki Ninja S2SE, în număr limitat la nivel mondial, echipate cu senzori de radar dezvoltați de echipa Bosch. De asemenea, vizitatorii vor putea testa simulatorul de direcție, unde vor vedea cum mașinile percep mediul înconjurător cu ajutorul camerelor dezvoltate de Bosch. Printre altele, compania va oferi și o experiență virtuală prin intermediul căreia vizitatorii pot explora Villa Bosch din Germania.

La standul E.ON- „Future Energy Home” vizitatorii vor putea descoperi într-un mod interactiv serviciile și soluțiile complete pentru eficiență energetică, panouri fotovoltaice și alte soluții pentru consum și costuri reduse. În plus, tot la standul E.ON, vizitatorii vor putea descoperi proiectul lui Dominic Marcu, care va povești despre celebra sa mașina electrică – primul Tesla Model 3 Performance din Europa transformată în mașina de curse, cu care va participa la Campionatul Național de Viteză în Coastă.

Totodată, în cadrul expoziției va exista o zonă dedicată mașinilor electrice și hibride, unde vor fi prezentate modele de la branduri precum Nissan, Jeep, Fiat, Hyundai, Toyota, Skywell și Suzuki. Totodată, trotinete electrice cu design dinamic și ușor de utilizat, utile în aglomerări urbane, vor putea fi testate gratuit de vizitatori într-o zonă special amenajată.

Device-uri și roboți de ultimă generație

Pudu aduce în fața participanților roboți autonomi și inteligenți, utilizați în diferite domenii, precum servicii de livrare și asistență în restaurante.

OPPO, brand cunoscut pentru tehnologiile avansate și designul telefoanelor sale, este prezent cu diverse modele și va face demonstrații live cu cele mai noi produse din portofoliu, iar pe telefoanele OnePlus vor susține sesiuni live de gaming.

Compania OrCam prezintă un dispozitiv portabil revoluționar – modelul său de ochelari pentru nevăzători, ce poate citi instant de pe orice suprafață, poate recunoaște fețe și identifica produse, coduri de bare, bancnote, culori și poate spune ora exactă.

Vizualizări: 70

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: