Economie

Dacia, record de vânzări în Italia

Vânzările Dacia în Italia au crescut surprinzător în ultima lună, depășind cu mai mult de 10 puncte procentuale media de creștere a pieței și stabilind astfel un nou record pentru marcă, pentru această piață, cu peste 60.000 de autovehicule livrate după trei trimestre, relevă datele analizate de profit.ro.

În timp ce pe alte piețe majore ale Europei Dacia se confruntă cu scăderi ale cererii, în Italia marca continuă să crească în acest an, ajungând pentru prima dată la peste 60.000 de automobile vândute, după trei trimestre.

Luna septembrie a adus o creștere de 35% față de anul trecut pentru Dacia, cu 6.441 autoturisme, în condițiile în care piața italiană de autoturisme a crescut cu 22%, ceea ce a condus la o creștere a cotei de piață pentru Dacia la 4,73%, cu 0,4 pp în plus față de anul trecut. Ca urmare, Dacia a fost, în luna septembrie, a patra cea mai mare marcă de pe piața italiană, după Fiat, VW și Toyota.

La finalul trimestrului al treilea, Dacia a însumat 64.490 de autoturisme înmatriculate, cu o creștere de 28,87%, urcând astfel două locuri în clasamentul celor mai vândut mărci din Italia, depășind astfel Peugeot și Ford, cu o cotă de piață de 5,48%.

 

Vizualizări: 142

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: