Sport

David Dumitru a semnat cu Rapid

Portarul David Dumitru s-a pregătit de-a lungul sezonului cu echipa mare a Rapidului, iar acum i-a fost oferit primul contract, după cum au anunțat giuleștenii, pe site-ul oficial.

David Dumitru a evoluat până acum la formațiile de tineret ale celor de la Rapid, după ce a fost adus de la Academia Pro Sport.

”David Constantin Dumitru a semnat primul contract de profesionist cu FC Rapid. Portarului de 16 ani, venit de la Academia Pro Sport în vara trecută, i s-a oferit oportunitatea de a continua la Rapid, acesta fiind considerat un jucător de mare viitor. David a apărat în acest sezon buturile formațiilor de tineret, dar și U17, însă s-a antrenat și cu prima echipă, sub comanda lui Mihai Nădăban.  Dumitru a apărat poarta echipei de tineret de 10 ori, opt meciuri în campionat și două în Cupa de Tineret, fiind învins de 10 ori.

De asemenea, jucătorul ce va împlini 17 ani pe 5 mai 2023, a apărat de șase ori poarta formației Under 17. El a jucat în cinci meciuri din Liga Elitelor U17 și într-unul din Cupa Elitelor U17, primind trei goluri la echipa lui Octavian Chihaia.

Pe lângă Horațiu Moldovan și Virgil Drăghia, doi goalkeeperi ce s-au impus la prima echipă, alți doi portari de mare viitor se antrenează constant cu seniorii, Bogdan Ungureanu (16 ani) și Codruț Sandu (17 ani).

Formația de tineret, la care Dumitru a apărat în ultimele două jocuri, fără să primească gol, va juca duminică un meci extrem de important pentru calificarea în semifinalele Ligii Elitelor”, a transmis Rapid.

Vizualizări: 35

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: