Stil de viață
”E iubita mea, ne-am întâlnit în ziua în care am murit”
Fostul mare internațional francez David Ginola (56 de ani), care a evoluat și la PSG, în perioada 1992-1995, are o poveste de viață tulburătoare, el depășind în 2016 un infarct, în aceeași zi în care și-a cunoscut actuala iubită.
Ginola a căzut pe teren la un meci caritabil, prezentând simptomul morții subite, însă a fost salvat în special datorită intervenției prompte a unui prieten, care i-a făcut masaj cardiac înainte de intervenția medicilor.
„Nu am nicio amintire despre acele momente, nu-mi amintesc nici începutul meciului. M-am trezit pe masa de operație. Le mulțumesc medicilor, celor care mi-au făcut masaj cardiac pe teren, celor care mi-au salvat viața”, spunea David Ginola la acea vreme.
Interesant este și faptul că David Ginola își cunoscuse actuala iubită exact în aceeași zi cu infarctul, la un restaurant din Cannes. Maeva Denat este un model în vârstă de 38 de ani, care avea deja un copil și urma să îi ofere o fiică lui Ginola.
„Când o prezint pe Maeva oamenilor, le spun ”E iubita mea, ne-am întâlnit în ziua în care am murit””, a declarat acum Ginola, care se despărțise de soția sa, după o căsnicie de 25 de ani (cu care are alți doi copii), cu câteva luni înainte de teribila zi din 2016 în care își putea pierde viața.