Eveniment

Femeie atacată pe stradă cu un cuțit, la Gara de Nord

Imagini șocante au fost surprinse în Capitală, lângă Gara de Nord unde un bărbat a atacat o femeie cu un cuțit. 

Incidentul s-a petrecut chiar pe trotuarul de lângă Gara de Nord din Capitală. Bărbatul înarmat cu un cuțit s-a îndreptat hotărât spre cele două femei care stăteau de vorbă pe stradă și a atacat-o doar pe una dintre ele. Se pare că se cunoșteau conform gesturilor surprinse de camerele de supraveghere.

Pe femeie ar fi lovit-o de cel puțin patru ori cu un cuțit. Ea a reușit să rămână în picioare și să scape de agresor, care a fost oprit de cei din zonă care au observat incidentul. Acesta a continuat să o urmărească, chiar a fugit după ea în jurul unei mașini.

În zonă au ajuns trei polițiști care au încercat să vorbească cu acesta dar agresorul nu s-a lăsat înduplecat și a continuat să amenințe ținând în mână un cuțit.

Intervenția s-a încheiat după ce una dintre femeile martore la incident s-a furișat în spatele lui și l-a împins, făcându-l să cadă în fața polițiștilor care l-au imobilizat și încătușat.

Vizualizări: 33

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: