Social-media
Gafa comisă de Cătălin Bordea
După două luni pline de emoţii, aventură şi culoare, ce i-au purtat pe concurenţii emisiunii de la Antena 1 prin Mexic, Guatemala și Columbia, duminică seară a fost anunțat numele echipei care se întoarce în România cu trofeul America Express.
Echipa Cătălin Bordea - Nelu Cortea a câştigat finala America Express din Columbia, succes care i-a adus echipei câştigătoare un premiu în valoare de 30.000 de euro.
Comediantul Cătălin Bordea a comis însă un gest care poate fi interpretat ca o încălcare a contractului de confidențialitate cu Antena 1, la revenirea în țară el tatuându-și într-o zonă vizibilă, pe gât, însemnele ”America Express”, așa cum promisese la startul emisiunii, în cazul în care va câștiga.
Astfel, pentru că în presă s-a aflat mult mai devreme identitatea învingătorilor, Bordea ar putea fi pedepsit cu 100.000 de euro, conform Cancan.ro, o sumă care depășește premiul cucerit la ”America Express”.