Economie

Închid Valea Oltului. Rute ocolitoare, pe cheltuiala șoferilor!

Valea Oltului se va închide vreme de o lună. Ministrul Transporturilor a confirmat că șoferii nu vor mai putea circula pe DN7 pe timpul zilei, ci vor folosi rute alternative. 

Circulația se va închide complet pe Valea Oltului pentru realizarea unor lucrări necesare construirii autostrăzii Sibiu – Pitești. Șoferii nu vor mai circula pe DN7 pe timpul zilei, pe porțiunea cuprinsă între Boița și Râmnicu Vâlcea, în perioada 8 iulie – 9 august.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, va veni vineri pe Valea Oltului pentru a face o constatare în teren. Cert este că Valea Oltului se va închide o lună pentru a putea fi efectuate în siguranță defrișările în vederea continuării lucrărilor la autostradă.

„O să merg vineri cu domnul director Pistol și cu colegii din CNAIR la fața locului. Știți că avem acest lot 2, de pe Sibiu – Pitești, care implică defrișări. Acestea au fost aprobate, aceste lucrări trebuie a fi făcute dacă vrem să facem această autostradă, dacă vrem să nu o facem, nu închidem DN7. Cert este că în acest moment aceste lucrări nu pot fi făcute sub trafic. Asta ar pune în pericol siguranța traficului, viața celor care circulă pe DN7 și asta nu și-o poate asuma nimeni. De aceea, în această lună, din 8 iulie până în 9 august, vor fi făcute aceste lucrări absolut necesare pentru a realiza autostrada Sibiu – Pitești. Mă aștept la cunoscători care vor critica acest lucru. Nu există altă variantă. Am încercat să găsim alte variante, vorbim de înălțimi foarte înalte, care ajung până la 70 de metri, unde trebuie tăiați acești arbori care riscă să ajungă pe carosabil și să pună în pericol circulația. Repet. Vrem autostradă, atunci trebuie să facem aceste lucrări. Există și cealaltă variantă – dar pe care cred că orice om cu scaun la cap nu și-o dorește. 

În această lună, colegii mei de la CNAIR, împreună cu Poliția Română vor transmite rutele alternative astfel încât pe perioada zilei să avem asigurate aceste rute. Circulația va fi închisă pe perioada zilei, iar pe perioada de noapte va fi redeschisă. Vineri, la fața locului, vom transmite mai multe”, a precizat ministrul Transporturilor.

Alexandru Dobra, directorul de dezvoltare al companiei Sorcani din Sibiu, una dintre cele mai dinamice firme de transport din piața locală, a avertizat că închiderea podului Giurgiu-Ruse și blocarea circulației pe Valea Oltului va genera costuri semnificativ mai mari pentru transportatori.

“Din Ruse, noi transportăm mașini pentru un mare producător auto către Germania. Orice rută alternativă implică costuri suplimentare, întârzieri în livrarea mărfurilor și o întârziere în încasarea plății de la client, toate acestea vor avea un impact direct asupra cashflow-ului nostru. Aceste decizii au fost luate într-un moment în care traficul pe aceste rute era deja crescut, mai ales că ne aflăm în perioada vacanțelor”, a declarat Dobra pentru Ziarul Financiar.

 

Vizualizări: 204

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: