Politică
Industria cărbunelui din Romania nu mai are viitor, a spus europarlamentarul PNL Cristian Bușoi
Europarlamentarul PNL Cristian Buşoi a vorbit despre ceea ce se va întâmpla cu industria cărbunelui din România, în contextul "Green deal", pactul ecologic european.
Într-un interviu acordat DC News, Cristian Buşoi a explicat că industria cărbunelui din România nu va mai avea viitor în contextul pactului ecologic european, însă zonele afectate vor beneficia de sume importante de bani pentru perioada de tranziţie către alte tehnologii.
"Vorbim de 7,5 miliarde de euro în total, iar România va fi unul dintre principalii beneficiari. Încă nu e o decizie finală luată, va începe dezbaterea în Parlament. Nu e luată o decizie nici despre sume, dar nici despre modul în care vor fi cheltuiţi aceşti bani. Eu estimez că vor merge către cele două zone direct afectate şi vulnerabile de deciziile luate la nivel european.
Îmi pare rău să o spun, şi nu vreau să alarmăm pe nimeni, dar în ceea ce priveşte tot ceea ce înseamnă industria cărbunelui în România, în contextul deciziilor luate la Bruxelles, viitorul este extrem de incert. Iar pentru a face tranziţia de la cărbune – în următorii 10-15 ani - către alt tip de energie în zonele Olteniei şi Hunedoarei vom avea la dispoziţie o parte din cele 7,5 miliarde de euro", a explicat Cristian Buşoi.