Justiție

Klaus Iohannis a promulgat 'Legea Anastasia' 

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea iniţiată de către senatorul PSD Robert Cazanciuc şi senatorul PNL Daniel Fenechiu prin care şoferii care se urcă băuţi la volan şi fără permis de conducere să ajungă direct la închisoare, cunoscută şi ca„Legea Anastasia”, denumită astfel în memoria fetiţei de 4 ani care a fost ucisă, pe 1 iunie, în faţa casei.

Actul normativ are ca obiect de reglementare completarea art. 91 alin. (3) din Legea nr. 286/2009, astfel încât să nu poată fi dispusă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru infracţiunea de ucidere din culpă, dacă aceasta a fost săvârşită ca urmare a conducerii unui vehicul fără permis de conducere sau a conducerii unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Astfel, la articolul 91 al legii menţionate este introdus un nou alineat care prevede că: „Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 192 alin. (2) şi (3) dacă acestea au fost săvârşite în condiţiile art. 335 sau 336”.

Vizualizări: 55

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: