Justiție
Mită uriașă la PSD
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat vineri că va convoca sâmbătă, de urgenţă, Biroul Politic Naţional al partidului în format online şi va propune excluderea lui Dumitru Buzatu din PSD.
"Voi convoca mâine de urgenţă Biroul Politic Naţional în format online şi voi propune colegilor excluderea domnului Dumitru Buzatu din partid. Am spus întotdeauna că în mandatul meu toleranţa pentru faptele de corupţie este ZERO! Iar cei care nu înţeleg acest lucru nu au ce căuta în PSD", a scris Ciolacu pe Facebook.
Şeful Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost prins în flagrant, vineri seară, de procurorii anticorupţie, când primea 1,25 milioane de lei mită pentru a favoriza o firmă să obţină un contract, au precizat surse judiciare.
Flagrantul s-ar fi realizat cu bani marcați de DNA la un restaurant unde președintele CJ Vaslui lua masa, conform surselor G4Media.
În 2022, fiul baronului PSD de Vaslui Dumitru Buzatu a fost numit de premierul de atunci, Nicolae Ciucă, într-o poziție cheie în Secretariatul General al Guvernului. Tudor Buzatu a fost promovat politic și în guvernul Dăncilă.