Eveniment

O nouă ţintă pentru Petre Daea, după cormorani!

Începe o nouă cruciadă a ministrului Agriculturii, Petre Daea, după ce fermierii se plâng că ciorile le distrug culturile.

Petre Daea ar vrea o lege care să permită împuşcarea ciorilor. Totuși, ornitologii trag un semnal de alarmă, și spun că aceste păsări sunt protejate la nivel european, iar uciderea lor în perioada de reproducere ar atrage sancțiuni pentru România.

Printre agricultori, părerile sunt împărțite. Unii spun că au întâmpinat probleme, alții însă considera că declarațiile sunt uşor exagerate.

În prezent cu dispensa de la ministerul Mediului sunt ucise aproape cinci sute de mii de ciori. În bătaia puştii intră, ciora grivă, stăncuța și cea care, potrivit agricultorilor face cele mai multe pagube, cioara cea de semănătură.

Pe de altă parte potrivit ornitologilor, cota de recoltare a păsărilor este aproape de estimarea populației minime. Deci nu se pune problema de creştere a ei.

Modificarea adusă legii vânătorii, în privința cormoranilor, a fost adoptată luna trecută de Camera Deputaților, care este for decizional. Acum, urmează să ajungă la președinte, pentru promulgare.

Vizualizări: 41

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: