Justiție

Ordin de protecție și pentru conflicte în afara familiei - proiect

Ministerul Justiţiei anunţă promovarea legii privind ordinul de protecţie, despre care afirmă că întăreşte protejarea victimelor actelor de violenţă extinzând aplicarea ordinului de protecţie - emis provizoriu de poliţist sau emis de judecător - şi în cazurile de violenţă petrecute în afara familiilor sau relaţiilor de concubinaj, deci indiferent de mediul în care actul de agresiune se manifestă şi de calitatea pe care agresorul o are în raport cu victima.

 
”Ministerul Justiţiei a pus în dezbatere publică proiectul de Lege privind ordinul de protecţie, act normativ care extinde aplicarea unui instrument juridic deja dovedit ca eficient în practică, în vederea protejării tuturor victimelor actelor de violenţă, fără restrângere la cadrul domestic reglementat în prezent prin legea 217/2003. Plecând de la principiul că statul este dator să ofere acelaşi grad de protecţie pentru cetăţenii săi, în faţa diferitelor forme de agresiune, proiectul de lege propune cadrul legal de emitere a ordinului de protecţie în orice context în care libertatea, integritatea fizică ori psihică, dar mai ales viaţa unei persoane sunt puse în pericol, indiferent de mediul în care actul de agresiune se manifestă şi de calitatea pe care agresorul o are în raport cu victima”, anunţă sâmbătă inistuţia.
 
 
Extinderea aplicării ordinului de protecţie (emis provizoriu de poliţist sau emis de judecător) şi în cazurile de violenţă petrecute în afara familiilor sau relaţiilor de concubinaj este o iniţiativă legislativă comună a Ministerului Justiţiei şi Minsterului Afacerilor Interne şi vine în contextul introducerii supravegherii cu ajutorul brăţărilor electronice a respectării ordinelor de protecţie şi al operaţionalizării Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică.

”Prin cadrul legislativ completat cu aceste instrumente, autorităţile vor avea la dispoziţie mijloace de a răspunde mai eficient în cazurile de infracţiuni săvârşite cu violenţă spre creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor”, precizează Ministerul Justiţiei.

„Acest instrument legislativ are drept ţintă consolidarea siguranţei cetăţenilor şi protecţia libertăţii, integrităţii fizice şi psihice a fiecărui individ. Nimeni nu are dreptul să îşi pună semenii în pericol, să îi hărţuiască, ameninţe sau agreseze fizic sau psihic, nimeni nu are dreptul să îşi facă singur dreptate. Iar statul are obligaţia să vegheze la prevenţia unor astfel de agresiuni la adresa cetăţenilor. Deci, acest instrument are o dublă funcţie, prevenţie şi protecţie. Ministerul Justiţiei a desfăşurat în lunile anterioare un laborios proces de structurare a unui instrument care să extindă cadrul normativ existent, în cooperare cu Ministerul Afacerilor Interne, astfel încât libertăţile şi siguranţa individului să fie mai bine protejate de lege şi de instituţiile de aplicare a acesteia. După dezbaterea publică şi avizare, vom trimite acest proiect Guvernului spre aprobare şi transmitere către Parlament”, a declarat Cătălin Predoiu, ministrul Justiţiei.

Vizualizări: 70

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: