Economie
Ouăle au ajuns la prețuri record în România
Ouăle sunt campioanele scumpirilor la alimente ajungând la prețuri record după ce prețul a crescut constant în 2022.
Inflația mare și gripa aviară care a omorât milioane de păsări în mai multe ţări au făcut ca preţul unui ou să ajungă la un nivel record, în toată lumea. În România e totuși una dintre cele mai accelerate scumpiri, din toată Uniunea, potrivit Comisiei Europene.
Deocamdată, crescătorii români spun că reușesc să acopere consumul intern. De câteva luni însă, cei care administrează restaurante fac eforturi să le aibă în stoc.
De altfel, ouăle sunt printre alimentele care s-au scumpit cel mai mult în ultimul an. Prețul a început să urce abrupt de la începutul anului trecut și nu s-a mai oprit de atunci. Scumpirea s-a accentuat începând din octombrie și a atins un nivel record în decembrie. Majorarea de preț este mult mai mare decât în alte țări.
Scumpirile au mai multe explicații, potrivit celor din industrie. S-au închis multe ferme, au fost foarte scumpe furajele. Înainte de războiul din Ucraina, era undeva la 1,8 kilogramul de grâu și porumb și se vindea un ou cu 60 de bani iar acum prețul este dublu.