Politică

Pensiile speciale, tăiate până miercuri

Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a anunţat joi, 22 iunie, după şedinţa conducerii PNL cu miniștrii liberali, că legea pensiilor speciale, eliminarea pensiilor parlamentarilor şi legea cumulului pensie-salariu vor fi adoptate până la finalul sesiunii parlamentare.

Totodată, liberalii au decis ca miniştrii PNL să fie prezenţi la toate activităţile din legislativ de săptămâna viitoare.

”Magistraţii este ilegal să facă grevă, ca atare am înţeles şi am discutat la nivelul coaliţiei, am avut miniştrii de linie cu care am analizat această situaţie. Decizia pe care am luat-o astăzi a fost ca săptămâna viitoare, luni, miniştrii să fie prezenţi la toate activităţile, atât cele guvernamentale cât şi cele care urmează să se desfăşoare în Parlament, pentru a putea să soluţionăm tocmai aceste aspecte. Unul dintre ele este legea pensiilor speciale, care va fi soluţionat şi există din raportarea ministrului Muncii acceptul la nivelul Comisiei pe conţinutul proiectului de lege, de asemenea este vorba de legea pensiilor parlamentarilor care va fi aprobată săptămâna viitoare şi legea cumulului pensiei cu salariul. Toate aceste chestiuni vor fi soluţionate până la închiderea sesiunii parlamentare, miercuri”, a spus Nicolae Ciucă.

Nicolae Ciucă a mai spus că este datoria fiecărui ministru de linie să discute şi să menţină dialogul cu fiecare categorie profesională şi să înţeleagă toată lumea care este angajamentului lor, pentru a putea obţine finanţările pe cererile de plată.

”La nivelul Guvernului am discutat cu premierul Marcel Ciolacu, cu guvernatorul BNR, la începutul săptămânii şi este foarte clar că pentru a ne menţine acest trend pozitiv, nu la fel de bun ca anul trecut, de creştere economică, avem nevoie de finanţare iar parte din finanţare vine din fondurile europene”, a explicat preşedintele PNL.

Vizualizări: 86

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: