Eveniment
Peste 40 de pompieri au fost răniți la Crevedia
Intervenția de la Crevedia a fost, probabil, cea mai mare desfășurare de forțe din ultimii ani, zeci de pompieri, medici, polițiști și jandarmi ajungând la fața locului, iar 43 de salvatori au fost răniți.
Situația putea fi și mai gravă dacă în incendiile produse după cele două explozii, salvatorii nu foloseau roboți, o tehnică nouă la noi în țară.
Dacă după prima explozie au fost trimise în sprijin 14 autospeciale de stingere din Dâmbovița, Ilfov și București, ulterior forțele de intervenție au fost suplimentate gradual.
Dezastrul de la Crevedia i-a determinat pe salvatori să activeze Planul Roșu de intervenție la nici 40 de minute de la primul apel la 112.
La o oră de la izbucnirea incendiului, pompierii au emis și un mesaj RO-ALERT prin care au rugat populația să evite zona. Pompierii au folosit și o autospecială cu patru roboți de stingere care s-au putut apropia de foc.
Raed Arafat, șeful DSU a confirmat faptul că s-au folosit și roboți: „Au fost folosiți roboții, s-a evitat să fie un număr de pompieri, chiar erau scoși după ce am introdus roboții. Am evitat chiar oamenii să fie foarte aproape de cisternă. În al doilea rând s-au dat mesaje RO-ALERT, a fost explicat populației. Populația a fost evacuată. Colegii au ajutat la îndepărtarea populației pentru că toată lumea voia să se întoarcă în casele lor în zona incendiului și acest lucru a fost interzis”.
Pentru că situația devenea tot mai gravă cu fiecare minut care trecea cei de la ISU care trimiseseră salvatori, au ridicat un punct medical avansat. Locul din care să fie ridicați răniții pentru a primi îngrijirile medicale înainte sa fie transportați la spitalele de arși din Capitală.
Este și momentul în care sunt aduse încă șapte autospeciale din Prahova și București. În total, 200 de pompieri, 29 de polițiști și 30 de jandarmi au intervenit pentru stingerea flăcărilor și evacuarea zonei, iar măsurile de intervenție au constat în final în 23 de mașini de stingere și 31 de ambulanțe. La fața locului a fost zărit și un elicopter.
Cei care au acționat, au stabilit de la început un cordon de siguranță de 800 de metri față de locul intervenției ca să-i protejeze pe cei care locuiau în zonă.
Pompierii au muncit toată noaptea pentru localizarea incendiului iar imaginile surprinse pe lumină sunt apocaliptice.
Totul în jur este ars, iar cel puțin zece mașini parcate în fața stației GPL s-au făcut scrum.
La 18 ore de la incident la fața locului au rămas în continuare cel puțin trei mașini de stingere și doisprezece pompieri care încearcă să protejeze două cisterne cu gaz pe care le udă în permanență cu furtunurile cu apă. De asemenea, zona este în continuare blocată și nu se permite accesul la câteva sute de metri distanță.
Preventiv, trei mii de persoane care locuiau vis-a-vis de stația GPL au fost evacuate de autorități.