Eveniment

Poliţist local din Bucureşti, reţinut pentru trafic de influenţă

Un poliţist local din Bucureşti a fost reţinut pentru trafic de influenţă şi luare de mită după ce a cerut bani de la o persoană care construia ilegal într-o zină protejată din Sectorul 4.

Un poliţist local din Bucureşti a fost reţinut de procurori, fiind acuzat de trafic de influenţă şi luare de mită. El a cerut bani de la o persoană care construia ilegal într-o zonă protejată din Sectorul 4, fiind prins în flagrant.

”La data de 09.03.2023, într-o cauză constituită ca urmare a formulării unui denunţ, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi luare de mită”, au transmis, vineri, procurorii din Bucureşti.

Potrivit acestora, în 6 martie, un poliţist local din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti - Direcţia Control – Serviciul desfinţări construcţii ilegale, a constatat că la imobilul deţinut de denunţător la o adresă din Bucureşti, Sector 4, într-o zonă inclusă în categoria zonelor protejate, se efectuează lucrări pentru care nu s-a obţinut autorizaţia prevăzută de lege.

Joi, inculpatul a fost reţinut pentru o durată de 24 de ore, iar vineri urmează a fi prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de luare a măsurii arestării preventive pentru o durată de 30 de zile.

Vizualizări: 49

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: