Politică
Ponta îi recomandă lui Ciolacu să reducă taxele
Victor Ponta i-a dat primele sfaturi premierului Marcel Ciolacu şi a precizat că reţeta succesului este reducerea TVA, a impozitului pe dividente, a contribuţiilor sociale şi consolidarea Agenţiei Naţionale de Administrarea Fiscală (ANAF), chiar şi cu ofiţeri SRI, pentru combaterea evaziunii fiscale.
„Trebuie să iei nişte măsuri în care, în special în zona publică, să scapi de mult prea multe cheltuieli nejustificate, pile, relaţii, instituţii care se suprapun, birocraţie. Şi în zona privată, să-i sprijini pe cei care îşi plătesc taxe, impozite, şi să nu-i omori cu taxe”, a adăugat Ponta.
„Eu am considerat, când am fost în locul domnului Ciolacu, că să reduci TVA, să reduci impozitul pe dividende, să reduci contribuţiile sociale, dar în acelaşi timp să întăreşti ANAF, chiar şi cu ofiţeri SRI, ca să combaţi evaziunea fiscală, asta e reţeta de succes. Dacă omori vaca, cum se spune, adică economia privată, nu mai ai de unde să obţii după aceea bani ca să ai bani pentru cheltuieli militare, pentru sănătate, pentru educaţie. Eu sper ca domnul Ciolacu şi Guvernul, dar aici nu e atribuţia mea şi nu eu voi fi cel care decid, să înţeleagă că au o situaţie foarte grea, cumplită. Să ajungi la 150 de miliarde datorii în câţiva ani e groaznic. Trebuie să iei nişte măsuri în care, în special în zona publică, să scapi de mult prea multe cheltuieli nejustificate, pile, relaţii, instituţii care se suprapun, birocraţie. Şi în zona privată, să-i sprijini pe cei care îşi plătesc taxe, impozite, şi să nu-i omori cu taxe”, a declarat Victor Ponta, sâmbătă într-o intervenţie telefonică la Digi 24.
Întrebat dacă este o soluţie creşterea TVA, Victor Ponta a răspuns: „Nu, dacă mă întrebaţi eu cred că e o greşeală”.
„Când am redus TVA, am încasat mai mulţi bani. Pot să dovedesc cu documente. Sigur, vor fi întotdeauna contabili, şi o spun cu respect, mama mea e contabil, dar vor fi contabili care vin la oamenii politici şi le spun: uite, mărim cu atât, iei atâţia bani. Nu e aşa, economia e un organism mult mai viu, în care dacă îi asupreşti pe cei care chiar muncesc, obţii mult mai puţin, chiar dacă pe hârtie măreşti taxe”, a mai precizat fostul prim-ministru.
„Eu sper ca în România să rămânem în continuare cu un sistem fiscal stimulativ, să-i «omorâm» pe evazionişti şi pe cei care nu plătesc taxe. Cred foarte tare că pentru această situaţie de criză, soluţia cu impozitarea de 1% pentru cifra de afaceri pentru firmele mari e o soluţie mult mai bună decât să omorî microîntreprinderile. Şi o îmi exprim părerea în continuare. Sunt un om liber”, a concluzionat Ponta.
Fostul premier Victor Ponta a fost numit de Marcel Ciolacu, actualul prim-ministru, consilier onorific în domeniul relaţiilor economice internaţionale. Decizia numirii acestuia a fost publicată, vineri, în Monitorul Oficial.
În luna septembrie a anului trecut, Marcel Ciolacu declara, referindu-se la predecesorii săi, că Victor Ponta „a guvernat bine România, a fost un prim ministru bun”, iar pe Liviu Dragnea l-a catalogat drept „un organizator de excepţie”. Preşedintele social-democraţilor spunea, însă, că cei doi „au făcut anumite greşeli greu de reparat”.