Politică

Scandal politic după un meci de fotbal

PSD Iaşi susţine că ”invectivele” pe care primarul Mihai Chirica le-a scris pe Facebook după meciul Iaşiului cu Universitatea Craiova, pe care ulterior le-a şters, fac rău imaginii oraşului şi pun clubul ieşean de fotbal într-o lumină negativă.

 

Filiala ieşeană a PSD a precizat că postările primarului Mihai Chirica de pe o reţea de socializare la finalul meciului de sâmbătă seară al Politehnicii Iaşi cu Universitatea Craiova nu fac cinste unui administrator de oraş.

”Toate acele invective adresate unor instituţii, dar şi arbitrilor, pun Iaşul şi clubul de fotbal într-o lumină negativă. Profund politicianist, în dorinţa de a mai recupera câte ceva din capitalul de imagine pierdut din cauza nerealizărilor, lipsei de proiecte şi a dosarelor penale, primarul Mihai Chirica a lansat o serie de mesaje şi acuzaţii grave, care nu doar că nu au nicio legătură cu realitatea, dar nu erau atributul său. (...) Nu l-am văzut atât de revoltat pe primarul Chirica atunci când nu a fost în stare să găsesească finanţare pentru noul stadion, sala polivalentă, bazinul de înot olimpic sau alte proiecte de care Iaşul are mare nevoie”, a declarat liderul filialei judeţene PSD Iaşi, Bogdan Cojocaru.
  
  
 
La rândul său, şeful filialei municipale PSD Iaşi, Bogdan Balanişcu, secretar de stat în Ministerul Mediului, a precizat că ”locul lui Mihai Chirica, mare fan al manelelor, este, până va ajunge în locuri mai răcoroase, lângă Gheboasă, de care, ipocrit, a încercat să se dezică, nu în fotoliul de primar al Iaşului”.

Primarul Iaşiului Mihai Chirica a declarat după meciul pierdut de Poli Iaşi cu 4-1 în Copou cu Universitatea Craiova că ar trebui să le fie ruşine celor de la Liga Profesionistă de Fotbal, el afirmând că partida a fost ”o jăcmăneală de drumul mare”.

Mihai Chirica a avut sâmbătă seară trei postări pe facebook, în prima dintre acestea precizând că nu merită să faci fotbal în Liga I şi că ar trebui să le fie ruşine celor de la LPF.
Ulterior, Mihai Chirica a avut o nouă postare, vorbind de ”o jăcmăneală la drumul mare”.
El a revenit cu o a treia postare, scriind pe Facebook: ”Se pare că liga 1 promovează Gheboasă! Bănui ca acolo ne vreţi copiii! Vom căuta alte sporturi!”.

Edilul ieşean a şters apoi cele trei postări, scriind un alt mesaj: ”Am depostat pentru că eu nu vorbesc despre etnie ci despre rolul sportului in educarea copiilor noştri. Mai avem multe, prea multe de făcut, ca să avem iarăşi performanţă”.

Echipa Universitatea Craiova a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 4-1, fornaţia Poli Iaşi, într-un meci din etapa a cincea a Superligii.

Iaşul a condus la pauză cu 1-0, dar în actul secund căpitanul gazdelor Alin Roman a fost eliminat. Ulterior, oltenii au înscris de patru ori.

Vizualizări: 76

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: