Eveniment

Prefecții și subprefecții vor fi demnitari publici și nu funcționari publici ca până acum

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de miercuri modificarea OUG 57/2019 privind Codul administrativ referitor la statutul prefectului şi subprefectului, aceste funcţii urmând să fie unele de demnitate publică.

 "Actul normativ va clarifica statutul prefectului şi subprefectului ca fiind funcţii de demnitate publică atât corelativ cu poziţiile exprimate la nivel politic de Parlamentul României şi cu Strategia privind funcţia publică 2016-2020, cât şi corelativ cu necesitatea de clarificare a statului prefectului şi subprefectului identificată prin Programul de guvernare. Prefecţii şi subprefecţii îşi vor păstra calitatea de înalt funcţionar public pentru o perioadă de maxim 30 zile de la intrarea în vigoare a actului normativ. Prin aplicarea noii reglementări, ocuparea unor funcţii de demnitate publică de către prefect şi subprefect, situaţie în care aceştia pot fi membri ai unor partide politice, este în concordanţă cu rolul prefectului de reprezentant al Guvernului pe plan local, Guvernul fiind o autoritate publică care are structură politică", se arată în nota de fundamentare a actului normativ.

Potrivit modificărilor propuse, se va înfiinţa şi funcţia de secretar de general al instituţiei prefectului, realizându-se "o unitate de abordare" cu modul de organizare şi de conducere a ministerelor, la nivelul cărora există funcţii de secretar general, înalţi funcţionari publici, subordonaţi unor funcţii de demnitate publică şi care au ca principală atribuţie asigurarea legăturii operative dintre ministru şi conducătorii compartimentelor din minister.

 

Vizualizări: 280

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: