Justiție
Șpăgi de un miliard de euro instrumentate de DNA
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a anunţat, marţi, că, în cei 20 de ani de activitate, a trimis în judecată peste 15.000 de inculpaţi, iar în dosarele trimise în judecată statul român a suferit prejudicii de 5,4 miliarde de euro. De asemenea, DNA a precizat că valoarea mitei identificate în această perioadă a depăşit un miliard de euro.
DNA a anunţat, marţi, la ceremonia prilejuită de împlinirea a 20 de ani de la înfiinţarea instituţiei, că a realizat peste 43.000 de dosare penale.
“În cei 20 de ani de existenţă, DNA a desfăşurat cu succes anchete complexe în domenii ce păreau de neatins şi care erau controlate de persoane cu resurse financiare, influenţă, acces la cercuri de putere şi statut privilegiat. Lupta anticorupţie a însemnat peste 43.000 de dosare penale care au vizat infracţiuni precum luare de mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu, folosirea influenţei pentru obţinerea de foloase necuvenite, spălare a banilor şi fraudarea fondurilor europene. Anchetele DNA au scos la iveală şi probat corupţia din cele mai variate domenii, cum ar fi achiziţiile publice, sănătatea, educaţia, justiţia, proiecte majore de infrastructură, retrocedarea bunurilor naţionalizate, angajări nelegale în instituţii publice, privatizări ori fraude cu fonduri europene sau corupţia din sportul profesionist”, a transmis DNA.
Direcţia Naţională Anticorupţie a precizat că au fost trimişi în judecată în cei 20 de ani peste 15.000 de inculpaţi.
“Pe parcursul celor 20 de ani de activitate, DNA a trimis în judecată peste 15.000 de inculpaţi. Implicarea unor înalţi demnitari, miniştri, parlamentari, primari, directori de instituţii publice, adesea relaţionaţi cu puternici oameni de afaceri a fost probată în numeroase dosare de corupţie şi de fraudă. Nu întâmplător, de multe ori, investigaţiile DNA privind persoane având funcţii publice la nivel înalt au provocat reacţii dure în mass-media, precum şi promovarea unor modificări legislative cu impact negativ asupra eficienţei instituţiei. Aceste obstacole însă nu ne-au descurajat, ci, dimpotrivă, ne-au determinat să continuăm”, a menţionat DNA.
De asemenea, DNA a mai adăugat că valoarea mitei identificate a fost de peste un miliard de euro.
“Procurorii DNA au constatat, în dosarele trimise în judecată, prin schemele de corupţie şi fraudă identificate, statul român, instituţiile şi companiile publice precum şi celelalte persoane vătămate au suferit prejudicii de peste 5,4 miliarde de euro. În acest moment, DNA investighează cauzele cu prejudicii estimate de peste 4 miliarde de euro. Numai în ultimii zece ani valoarea mitei identificate de DNA se ridică la peste un miliard de euro. Preocupaţi de recuperarea prejudiciilor produse prin infracţiuni şi de confiscare a mitei, procurorii au dispus sechestru asupra sumelor de bani, bunurilor de lux şi imobilelor identificate în România şi în străinătate”, a mai afirmat DNA.