Maria Cocolan a împlinit 93 de ani și se numără printre oamenii munților, numiți și momârlani, locuitorii de baștină din Valea Jiului, care s-au ocupat dintotdeauna cu creșterea animalelor.

Maria este singură, obișnuită cu greutățile și cine altcineva să le facă pe toate în casa ei, dacă nu ea? Crapă lemne, face curățenie, se îngrijește de casă, hrănește și câteva animale. Se pregătește și ea de o iarnă mai grea în aceste locuri aflate la capătul unui drum înfundat în munți și pădure.

„Am crescut și trăit în Jieț și Dâlja (n.r. cătune al Văii Jiului, locuite în trecut de momârlani) și apoi m-am mutat aici, lângă Aninoasa. Am muncit poate mai mult ca un bărbat toată viața. Am cioplit, am lucrat la pădure, am crescut oi, vaci și cai. Când eram mai în putere, eram bună negustoare de cai. Am luat cai răi și i-am îngrijit până i-am făcut buni, de îi dădeam apoi oamenilor. Am umblat și muncit mult în viața mea. Mi-a plăcut să merg la biserică. Acum, la 93 de ani, Dumnezeu mă ține în putere. Muncesc și acum toată ziua. Nu pot să stau degeaba, oricum nu are cine lucra în locul meu”, spune Maria.

Bătrâna are o mică gospodărie într-un cătun din Valea Jiului din Hunedoara, unde locuiește singură. Povestește că soțul ei a murit în urmă cu 23 de ani, iar recent și-a îngropat un fiu, care murise la vârsta de 71 de ani.

Mormintele celor doi se află pe dealul din vecinătatea casei sale, alături de locurile de veci ale altor rude și ale unor vecini. Momârlanii obișnuiesc să își îngroape morții aproape de gospodăria lor, în credința că astfel amintirea lor va rămâne vie pentru mult timp.

„Fiecare familie îşi ingroapă morţii în grădina cu pomi, ca peste câţiva ani copacii să crească peste morminte”, arăta etnologul Ion Vintilescu, într-un studiu despre momârlani din 1937.

Pe nana Maria, vecinii ei o văd zilnic trebăluind prin curte. Crapă lemne, mătură, dă de mâncare câinelui, își îngrijea o mică grădină și până recent, vara, cosea fânul crescut pe panta abruptă la poalele căruia se află casa veche, din lemn, a bătrânei. Micile încăperi din casa tradițională sunt împodobite cu fotografii de familie și icoane. Biblia și câteva cărți bisericești îi țin și ele de urât Mariei, alături de pisicile și câinele său.

„Nu am făcut școală, dar am învățat să citesc umblând cu vacile pe dealuri. Mi-a plăcut să citesc Biblia, să învăț și să spun poezii, dar acum, la vârsta mea, mă descurc mai greu. Citesc, dar cu ochelari. Am și eu o vârstă”, spune momârlanca.