Externe
Sute de turişti au fost evacuaţi de pe insula Rodos
Sute de turişti erau evacuaţi sâmbătă din două hoteluri din staţiunea Kiotari, de pe insula Rodos, în timp ce un incendiu de vegetaţie, care se manifestă pentru a cincea zi consecutiv, riscă să scape de sub control.
Kiotari este o staţiune balneară semirurală, considerată de lux, liniştită şi care se remarcă pentru hotelurile sale all-inclusive cu spa şi piscine. Despărţită de două promontorii mici, întinderea lungă cu pietricele negre a plajei Kiotari este dominată de restaurante cu specific local, pizzerii pentru familii şi taverne cu fructe de mare.
Potrivit site-ului local Rodiaki, turiştii au fost evacuaţi din hotelurile "Lindian Village" şi "Rodos Village". La hoteluri au venit peste 30 de autobuze pentru a transporta turiştii într-o zonă mai sigură.
De asemenea, autorităţile au evacuat satul Laerma şi alte aşezări din zonă.
Pompierii din Rodos continuă să lupte cu incendiile de pe insulă pentru a cincea zi consecutiv, în timp ce locuitorii au fost evacuaţi dintr-un sat central în noaptea de vineri spre sâmbătă. Sătenii din Laerma au primit mesajul de evacuare 112 în jurul orei 22.30.
Turiştii şi localnicii au fost îndemnaţi să se deplaseze pe plaja Lardos, unde Paza de Coastă a Greciei a desfăşurat mai multe nave în cazul în care va fi necesară o evacuare.
O mare parte a insulei a rămas fără electricitate, deoarece centrala electrică din sudul Rodosului a fost oprită din motive de siguranţă.
Avioanele de stingere a incendiului care asistă forţele terestre se luptă cu incendiul de la începutul săptămânii. Pompierii slovaci s-au alăturat efortului de stingere a incendiilor de pe insulă.
Incendiul de vegetaţie arde o zonă din apropierea staţiunii Lindos, dar aceasta nu este în pericol în prezent.