Eveniment

Tot mai multe mesaje RO-ALERT care anunță prezenta urșilor

Un număr de 21 de mesaje RO-ALERT au anunțat, luni, prezența urșilor în diferite localități din țară.

Locuitorii Ploieștiului au primit marți-noapte un nou mesaj RO-ALERT care-i anunță că ursul se află la periferie. Autoritățile au încercat să-l captureze, dar ursul s-a ascuns într-un lan de porumb.

„L-am putut localiza cu ajutorul camerelor de termoviziune de la asociația vânătorilor. Am reușit să ne apropiem la o distanță rezonabilă și doctorul veterinar a tras cu arma cu tranchilizant. Din păcate, acesta nu își face efectul imediat. Sunt 500 de hectare cu vegetație și cu porumb și un teren în care se poate intra doar cu mașini de teren și nu puteam intra în porumb, pentru că riscăm să îl călcăm", a precizat Daniel Nicodim, viceprimar în municipiul Ploiești.

La nivelul țării, într-o singură zi au fost emise 21 de mesaje RO-ALERT care anunțau prezenta urșilor. Cele mai multe mesaje au fost emise în Harghita, Brașov, Prahova și Mureș.

Luni seară, o ursoaică și doi pui au ieșit pe un drum din Covasna în căutare de hrană. Experții spun că și oamenii au vina lor, pentru că au hrănit aceste animale sălbatice și le-au încurajat astfel să vină în zonele urbane.

 

 

Vizualizări: 29

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: