Eveniment

Un polițist de la Pașapoarte a fost găsit mort

Un poliţist de la Paşapoarte, în vârstă de 43 de ani, din oraşul Pantelimon, a fost găsit spânzurat, în pădurea Pustnicu din judeţul Ilfov.

Surse apropiate anchetei spun  că bărbatul a dus copilul la şcoală de dimineaţă, a aflat că este bolnav şi a decis să-şi pună capăt zilelor.

Apelul la 112 a fost dat chiar de către soţia acestuia care era îngrijorată că bărbatul nu ajunsese acasă. Poliţiştii au făcut mai multe verificări, iar autoturismul acestuia a fost identificat la marginea unei păduri din Ilfov.

În continuare, polițiștii au făcut cercetări în zona respectivă, unde l-au descoperit pe bărbat, spânzurat de un copac.

"La data de 18 iunie a.c., în jurul orei 14:25, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat prin apel 112, de către o femeie cu privire la faptul că soțul ei, în vârstă de 43 de ani, a plecat cu autoturismul la aceeași dată, în jurul orei 8:30, de la domiciliul din orașul Pantelimon, și până la ora apelului, acesta nu s-a mai întors acasă.

Imediat Polițiștii orașului Pantelimon au efectuat verificări, context în care au descoperit autoturismul bărbatului în pădurea Pustnicul.

În continuare polițiștii au efectuat căutări și scotociri în zona respectivă, împrejurare în care, l-au descoperit pe bărbatul respectiv, spânzurat de un copac.

În cauză s-a relaționat cu medicul legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Ilfov, care s-a deplasat la fața locului pentru efectuarea activităților din competență.

Cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov, care efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă", se arată în comunicatul IPJ Ilfov.

Vizualizări: 107

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: