Externe

Atenție unde încărcați trotineta electrică. Șase oameni au murit!

Au pus trotineta electrică la încărcat și s-au culcat. Peste noapte, un scurt circuit a făcut ca trotineta să se aprindă și focul să se extindă rapid la întreaga locuință. Șase oameni au murit.

Cumplitul incident a avut loc în Serbia, la Novi Sad, când întreaga familie dormea. Nu au avut timp să reacționeze. Casa le-a luat foc și toți cei șase membri ai familiei, între care doi copii, unul de 2 și altul de 7 ani, au murit, scrie Radio Europa Liberă.

Pompierii, coordonați de șeful serviciilor de urgență din oraș, Stojan Milovac, au ajuns la fața locului în doar patru minute, dar, din păcate, era deja prea târziu. Fumul dens și flăcările violente au transformat casa într-o capcană mortală pentru locatari.

Ministerul de Interne sârb a confirmat că victimele sunt doi adulți, de 29 și 23 de ani, și patru copii cu vârste cuprinse între 2 și 7 ani.

Tragedia fără precedent pentru comunitate va fi marcată printr-o zi de doliu, în memoria celor dispăruți, a anunțat primarul orașului.

 

Vizualizări: 97

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: