Comunitate

Au cerut bani părinților pentru renovarea școlii

Părinții unor elevi din clasa pregătitoare de la o școală din Sectorul 4 trebuie să plătească aproape 3000 de lei pentru renovarea unei săli. În total, 90.000 de lei. Practica este ilegală, iar o parte dintre părinți au sesizat deja autoritățile, dezvăluie Euronews România.
După înscrierea copiilor la clasa pregătitoare, la o ședință cu părinții, aceștia au fost informați că sala de clasă este goală și trebuie complet renovată și utilată.

 
 
Părinte: Ne-a arătat sala de clasă, ne-a zis că această sală o să fie goală, nu o să avem bănci, nu o să avem scaune, nu o să avem tablă, nu o să avem nimic, decât patru pereți. Trebuie noi să zugrăvim clasa, să punem mochetă pe jos, vrea aspirator.

 
Reporter: Și care sunt costurile, câți bani v-a cerut?

Părinte: Părinții au stabilit că toate acestea sunt niște costuri între 2.500 și 3.000 de lei. Doamna a spus că nu sunt fonduri din partea școlii și că părinții trebuie să facă.

Reporter: Și ce se întâmplă cu elevii ai căror părinți nu-și permit să susțină asemenea costuri?

Părinte: Doamna a zis că nu știe ce se întâmplă, dar că trebuie să facem.

Pe grupul părinților au început discuțiile despre costuri. S-au format două tabere: cei care își pun întrebări despre această practică ilegală și cei care o susțin.

Inspectoratul Școlar București a transmis la solicitarea Euronews că săptămâna trecută a fost depusă o plângere și că în momentul de față are loc o anchetă la școală.

 

Vizualizări: 76

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: