Social-media
Când începe ”Chefi la cuţite”, sezonul 12!
Antena 1 a anunţat un nou sezon al emisiunii culinare ”Chefi la cuţite” iar cel de-al 12-lea sezon va fi prezentat din nou de Irina Fodor, după ce ultimul fusese găzduit de Gina Pistol.
Emisiunea culinară va începe în prima lună de toamnă. De data aceasta, show-ul va avea o premieră maraton cu cinci ediţii consecutive. Astfel că va fi difuzat sâmbătă şi duminică, 2 şi 3 septembrie, de la ora 20:00, şi luni, marţi şi miercuri, 4, 5 şi 6 septembrie, de la 20:30. Ulterior emisiunea va avea câte patru ediţii săptămânale.
„Cum ar fi să câştig şi sezonul acesta?! Nimic imposibil, mi-ar plăcea! Abia aştept să întâlnesc noii concurenţi şi să-mi alcătuiesc o echipă imbatabilă, pentru că de-aici porneşte totul: dacă am alături de mine oamenii potriviţi, nimic nu-mi stă în cale” a declarat Chef Bontea care a înregistrat, până acum, şase victorii.
Sezonul trecut, Nina Hariton din echipa acestuia a câştigat trofeul şi premiul emisiunii.